Dar nu asta e problema. Ci aceea ca Google are intr-adevar probleme in a controla Asia (mai are un proces si mai la sud). Lucru pe care si-l doreste fara doar si poate!

Sa desenam mai intai peisajul.

China este o piata uriasa: 137 de milioane de utilizatori Internet. Aproape trei sferturi dintre ei au sub 30 de ani,  majoritatea sunt barbati (60%), o treime sunt studenti iar alta treime activeaza in business. Iata o masa de consumatori cum si-ar dori aproape orice portal sau site. Mai mult: la populatia Chinei de 1,3 miliarde, potentialul de crestere este enorm: 15% dintre chinezii care n-au intrat niciodata pe net declara ca sunt hotarati sa o faca in urmatoarele sase luni.  Astfel ca este o chestiune de timp pana cand numarul utilizatorilor de Internet din China il va depasi pe cel din Statele Unite, evaluat acum la aproximativ 165 de milioane. 

Sa revenim.

Pe aceasta uriasa piata chineza, Google este departe de a fi lider, asa cum nu este nici in Coreea (tara cu penetrarea cea mai mare a Internetului de mare viteza), unde detine doar 1,7% market share, situandu-se chiar in urma Yahoo ( 4,4%).

Mai precis, in China, Google are doar o felie mediocra din veniturile generate de cautarea online ( 19%) fata de liderul pietei Baidu.com ( 57%), un serviciu evident chinezesc.

In incercarea sa de a controla piata chineza, Google a reusit acum trei ani sa se alieze cu un alt portal chinez, Neteasy, si sa insereze in serviciile acestuia solutia sa de cautare. Numai ca, acum doua saptamani, Neteasy a lansat propriul motor de cautare (yaodao) si astfel alianta cu Google inceteaza de facto. In treacat fie spus, Neteasy nu si-a batut prea mult capul cu design-ul interfetei sale de search: a copiat si de la Google, si de la liderul Baidu.com! 

Google se astepta de mai mult timp la aceste sicane si nu da semne ca ar renunta asa usor:  in iunie a anuntat ca isi deschide un centru de dezvoltare/cercetare la Shanghai si cam in aceeasi perioda  s-a aliat cu un alt  mare portal din china, sina.com. care va integra Google in locul propriei solutii de cautare.

Loviturile pe care le primeste Google in China, fie ele si ridicole cum este procesul cu Guge, reprezinta un semn ca autoritatile de la Beijing nu au de gand sa tolereze controlul exercitat de americani in domeniul Internetului, mai ales daca ne gandim la sensibilitatile ideologice. Ca sa nu mai vorbim de bani care fosnesc la orizont: oricine construieste prognoze privind veniturile de peste cinci sau zece ani generate de publicitate online pe piata chineza este in mod sigur cuprins de ameteala!

iPhone poate fi considerat un produs arhetipal pentru marketingul american remarcabil prin eficienta: tehnologia pe care o inglobeaza este asa-si-asa iar pretul, mare in comparatie cu ce ofera, mai ales daca tinem cont ca, pentru moment, se vinde obligatoriu cu un abonament AT&T nou, pe minim doi ani, cu un cost minim de 60 USD/luna. Adica, pe langa cei 5-600 USD, pretul unui iPhone, utilizatorul se angajeaza sa mai plateasca in urmatorii doi ani inca minim 1.500 USD pentru abonament!

Insa aceste calcule nu conteaza pentru multi, deoarece marketingul este agresiv, eficient si fara scrupule (din ciclul “Daca putem sa-i pacalim pe clienti fara sa avem probleme cu legea, o vom face fara sa stam pe ganduri!”).

Dupa mine, succesul iPhone in SUA este explicabil totodata si prin nivelul redus de inteligenta si educatie al americanului mediu (cumparatorul acestui telefon).

Am avut ocazia sa testez telefonul acesta in ultimele zile (courtesy of the Apple Store on 5^th Avenue, New York) si pot spune ca vine cu numeroase facilitati “cool”, dar are si cateva minusuri semnificative. De fapt, pentru mine ca business-user, aceste minusuri sunt eliminatorii: fara 3G si fara aplicatii Office utilizabile, nu am ce face cu acest telefon. Si, by the way, bluetooth-ul merge prost, iar la capitolul wi-fi are, de asemenea, ceva probleme. In ceea ce priveste apelurile telefonice, sunetul nu este de cea mai buna calitate, dar e posibil sa fie din cauza retelei sau a aglomeratiei din zona magazinului Apple din New York unde am facut testele. Un alt minus constatat de mine este utilizarea foarte dificila a tastaturii virtuale qwerty: cel putin una din trei apasari nimereste pe o tasta gresita, ceea ce putea fi evitat daca Apple dota iPhone-ul cu un stylus-pen, asa cum face orice producator cu experianta. Aplicatia de text predictiva este la fel de stupida ca oricare alta, asa ca mai mult te enerveaza decat sa te ajute, chiar si atunci cand incerci sa scrii in engleza, ce sa mai vorbim de ideea de a scrie pe tastatura virtuala in romana!.

Revenind la aspectele “cool” ale acestui telefon, partea foto este excelenta, la fel cea audio. Ce folos insa ca tragi poze frumoase, daca nu le poti trimite prin MMS (nu stie asa ceva!) si nici nu poti sa le scoti pe un suport extern de memorie (pentru ca nu are?!). Le poti transfera numai prin dock-ul ( stativul conectat la computer, n. n.) minune – care este dupa mine doar o smecherie ieftina pentru a tine clientii “captivi” ca acestia nu poata “suge” sau “varsa” informatie decat prin canalul Apple, ceea ce nu mi se pare corect – sau prin wi-fi, cu conditia sa ai la indemana o astfel de retea (chiar ma mir ca au pus wi-fi pe telefon, pentru ca e o metoda de “a scapa din captivitate”, iar Apple nu incurajeaza asta).

iPhone are un menu foarte interesant si user-friendly, ceea ce este remarcabil la acest gadget, insa pare sa fie gandit asa incat sa nu fie foarte util nici pentru adolescenti, nici pentru utilizatorii de business: tocmai am spus ca telefonul NU este pregatit pentru utilizare de business, insa te nedumereste cand descoperi in meniul principal aplicatii cum ar fi StockMarketWatch care iti da valorile de pe bursa americana in timp real (ceea ce e o aplicatie de business!), alaturi de “starea vremii”, “harti” si alte asemenea aplicatii pentru utilizatori diversi.

Asa ca, pentru mine, iPhone nu este un breakthrough tehnologic, ci un exercitiu (deocamdata foarte reusit) de marketing. Cred ca Apple (Steve Jobs in particular, un om de afaceri pe care il admir, dar nu as urma metodele lui intotdeauna) incearca sa “vanda” americanului de rand (si din fericire pentru Apple, sunt aproape 300 milioane “americani de rand”) iluzia apartenentei la un club select care incepe cu “i” si este de culoare alba. Dupa mine, acesta este motivul principal pentru care americanii au cumparat si cumpara in continuare astfel de produse, nu pentru ca acestea ar fi mai bune sau mai ieftine. Un american modest si fara mari sperante de a realiza ceva in viata nu sta pe ganduri si plateste 2-300 dolari pe un iPod (si mai nou, 5-600 dolari pe un iPhone).  Si dintr-o data crede ca a intrat in “clubul bogatilor” sau, in orice caz, in “clubul oamenilor deosebiti”. Ca sa iti cumperi o casa deosebita, costul este de 1.000 ori mai mare! Chiar si daca vrei sa iti cumperi o masina frumoasa, tot trebuie sa scoti din buzunar de 100 ori mai mult decat pentru un iPhone, asa ca pare achizitia de gadgeturi  cool pare mai eficienta/convenabila ca element de “show-off”. Am mai vazut aceasta frenezie in SUA si cu Palm acum zece ani (mai tine cineva minte produsul acum?), si cu BlackBerry (care, cu mai multe face-lift-uri in ultimii ani, incearca sa satisfaca aceeasi dorinta a americanilor de a fi “cool” si de a arata ca niste brokeri de pe Wall Street, chiar daca unii dintre ei lucreaza de fapt la serviciul de salubritate si nu prea ar avea ce face cu Blackberry.  Dar, asa cum se intampla si cu romanii nostri, vor si ei sa fie “smecheri”). Motivul pentru care asa ceva nu se intampla in Europa (nu s-a intamplat nici cu Palm si nici cu BlackBerry si probabil ca nu se va intampla nici in viitor cu diverse produse care incep cu “i”, cel putin nu la scara isterica din SUA) este legat, cred eu, de nivelul de inteligenta si educatie net mai ridicat din Europa, fie ea Old Europe sau chiar New Europe (Europa Centrala). Cand aleg un brand, europenii fac o analiza mai atenta…

Se vorbeste in aceste zile despre un nano-iPhone (o prostie, dupa parerea mea si a analistilor de la JP Morgan), dar in realitate business-ul Apple este iTunes ( magazinul de muzica online, n.n.): 1 dolar/cantec si 10 dolari/film sunt preturi uriase, in conditiile in care nu exista costuri de productie, logistica sau marketing suplimentare. Lipsa relativa de conectivitate de la iPod si, acum, de la iPhone NU este un eroare tehnologica a Apple, ci o decizie strategica de a nu le lasa prea multe optiuni consumatorilor de a se conecta la alte surse de continut decat cele “pre-stabilite” de Apple.

In ceea ce priveste opinia locala (din New York) cu privire la iPhone, pe toate canalele TV iPhone este ironizat, sau, cum spun americanii “dissed”, non-stop: ca e prea scump, ca nu se “da” decat cu AT&T, ca nu este top din punct de vedere tehnologic, ca este doar branding si marketing. Probabil campania de “defaimare” a iPhone poate avea la origine si un pic de invidie din partea altor industrii (inclusiv media) care nu au reusit decat foarte rar sa declanseze o asemenea isterie in SUA. Desi si aceasta isterie a fost in parte trucata (nu m-as mira ca Apple sa fi platit niste oameni sa stea la coada in New York cu o saptamana inainte de lansare, doar ca sa creeze “buzz”). Si evident, modul cum s-a desfasurat campania de lansare (pe partea de PR, in principal) de catre Apple a contribuit la aceasta isterie. Anumite informatii strecurate “prin gaura cheii” aparent chiar de cei de la Apple au contribuit la fluctuatii ale pretului actiunii Apple pe bursa americana si au condus la aceasta isterie, ceea ce este oarecum la limita “business ethics”, chiar si aici un SUA, unde regula este ca “nu exista reguli, in afara de lucrurile care sunt interzise prin lege” . Cu alte cuvinte, in rest totul este permis.

Preluarea acestui text nu este permisa decat cu acordul scris al evangelist.ro. Chiar daca v-a placut, abtineti-va